Meniu fără gluten pentru masa de Paște

Perioada pascala este una dintre sărbătorile care ne reunesc în familie, fiind plină de voie bună și de preparate și băuturi gustoase.
Deoarece mai sunt doar câteva zile până la Paște, am întocmit un mic meniu de rețete și băuturi, tradiționale și nu numai, cu ajutorul căruia să vă impresionații musafirii și familia.
1. Cubulețe cu glazură de ciocolată

Aceste senzaționale cuburi de post (vegan) au un înveliș crocant de nucă măcinată și fulgi de cocos.
2. Cozonac cu rahat

Cea mai așteptată rețetă din perioada Paștelui și Crăciunului, acest cozonac va aduce garantat savoare mesei în familie.
3. Pască cu brânză dulce, stafide și caise
4. Bomboane Raffaello

Personal nu am încercat niciodată bomboane Raffaello, deoarece conțin gluten. De aceea am fost plăcut suprins de aceste biluțe cu lapte de cocos, care vor fi gata în aproximativ 20 de minute.
5. Turtă dulce
6. Prăjitură cu nuci
7. Kinder felie de lapte
8. Salată cu quinoa
9. Ruladă cu căpșuni
10. Pâine cu usturoi

Poate o să râvniți ceva mai special decât pâinea tradițională, cum ar fi aceste pâinici cu mărar și usturoi!
11. Chec marmorat

O rețetă simplă și apetisantă, de chec marmorat cu cacao, pe care o puteți termina în aproximativ o oră.
12. Prăjitură cu gem
13. Plăcintă cu brânză și mere

Această placintă cu branză și mere o să vă aducă aminte de gustul copilăriei prin aroma sa specială.
14. Chifle cu măsline
15. Trompete cu cremă de vanilie

Cu siguranță o să îi îndulciți pe cei dragi cu aceste trompete.
Cocktailuri
1. Cooler de afine și mentă

70ml vodca
30 ml triplu Sec sau Cointreau
14 ml suc proaspăt de lime
5 frunze de mentă
8 afine
Ornat: 3 afine, 1 felie de lime și frunze de mentă
Instrucțiuni
Începeți prin a adăuga afinele într-un shaker, împreună cu menta, triplu sec-ul și sucul de lime. Se apasă totul cu un muddler, shakerul se umple cu gheață, se adaugă vodca și se agită bine.
Într-un pahar se pune primul strat de gheață, se adaugă 2 afine, se pune următorul nivel de gheață și se mai pun 2 afine. Compoziția din shaker se toarnă printr-o sită în pahar și se ornează cu mentă și afine pe băt.
2. The Mexican Wonderland

Ingrediente: 45 ml Patron Silver sau orice altă tequila
30 ml sirop de arțar
15 ml sirop de soc (St. Germain sau sirop de soc făcut în casă)
30 ml suc de ananas
30 ml suc proaspăt de lămâie
3 căpșuni
Ornat: lămâie dezhidratată sau o capșună tăiată pe orizontală și inghețată
Instrucțiuni
Începeți prin a pune căpșunile, siropul de arțar și sucul de lămâie în shaker, presându-le bine cu un muddler. Shakerul se umple cu gheată și se adaugă tequila, sucul de ananas și siropul de soc. Se agită bine și se toarnă într-un pahar peste un cub mare de gheată.
3. Collins cu castravete

Ingrediente: 60 ml gin (orice fel de gin)
30 ml suc proaspăt de lămâie
15 ml Triplu sau sau Cointreau
3 felii de castravete
30 ml apă minerală
Ornat: castravete pe băt
Instrucțiuni
Puneți într-un shaker feliile de castravete, sucul de lămâie și siropul de zahăr. Se apasă castravetele cu un muddler, shakerul se umple cu gheață și se adaugă gin-ul. Shakerul se agită, iar un pahar lung se umple cu gheată. Compoziția din shaker se toarnă peste gheată și se adaugă apă minerală până la umplerea paharului.
Sper că aceste cocktailuri vă vor face seara mai interesantă, si nu uitați să beți responsabil!
Ingrediente necesare pentru rețete
Dacă vă lipsesc din ingredientele necesare pentru prepararea rețetelor de mai sus, încă mai aveți timp să le comandați pe următoarele:

Lista de mai sus se va mai completa cu încă câteva rețete de Paște, până atunci vă doresc să aveți o saptămână cât mai liniștită și să vă bucurați de timpul petrecut cu cei dragi!