Indemnizație pentru boala celiacă, copii și adulți
După cum probabil știți, copiii și adulții care suferă de boală celiacă au dreptul, prin lege, la un ajutor financiar, pe lângă alte beneficii.
Ca să ajungeți să dobândiți acest ajutor va trebui să faceți câteva drumuri și să așteptați la câteva cozi, cu o recurență anuală în cele mai multe cazuri.
Experiența mea cu această îndemnizație a fost una cel puțin interesantă. De la 11 până la 18 ani am primit acest ajutor de la stat, o pensie în valoare de 150 lei, pe lângă alte beneficii. A trebuit să mă prezint în fiecare an în fața unei comisii, care îmi verifica actele.
Separat de această indemnizație, au fost doi ani în care am primit de la primărie un ajutor substanțial, câteva kilograme de făină, griș și biscuiți cu gluten.
În acest articol o să vă prezint ce demersuri trebuie să faceți ca să intrați în posesia acestei indemnizații.
Pentru copii
Din păcate online nu am găsit atât de multe informații legate de acest subiect, așa că am dat câteva telefoane la Direcția Generală de asistență socială.
Documente necesare pentru dosar
- Fisă medicală sintetică, completată de medicul de familie.
- Adeverință școlară (de la școală sau grădiniță) și o caracterizare a copilului.
- Cerere tip
- Certificat medical tip A5 și o evoluție a stării de sănătate a copilului, de la medicul gastroenterolog (original)
- Copii după următoarele: certificat de naștere al copilului, certificat de căsătorie sau hotărârea de divorț, buletinele părinților, adeverință de venit părinți sau talon de pensie.
- Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal (poate să fie completată la locația de depunere)
- Declarație de consimțământ
- Dovada domiciliului/reședinței
- Anchetă socială făcută de protecția copilului
După depunerea acestor acte, copilul va apărea în fața unei comisii, unde se vor verifica toate aceste acte. La scurt timp după ce copilul a fost încadrat, cel mai probabil, în gradul de handicap II, o să întrați în posesia certificatului de handicap, care va fi emis de cei de la Asistența Socială.
Facilități, depuse la primărie
- Copie certificat handicap
- Copie a hotărârii în care s-a emis certificatul de handicap
- Copie a certificatului de naștere a copilului și a buletinelor părinților
- Adeverință de elev
- Formular tip în care bifați beneficiile pentru care optați, în funcție de gradul de handicap.
Beneficii
- Aproximativ 175 lei
- Indemnizație de însoțitor (1368 lei + 300 lei)
- Primăria Capitalei acordă un ajutor lunar de 1000 lei.
- Nu se mai plătește impozit pe casă și mașină. (acest beneficiu este transferat și părinților)
- Gratuitate pe toate liniile de transport urban de suprafață (metroul nu se aplică).
Stimulentul se acordă doar prin virament bancar.
Mai există o bursă medicală pentru școlari, iar actele vor fi depuse la secretariatul școlii. Pentru această bursă nu aveți nevoie de un certificat de handicap sau de o declarare a veniturilor.
Acte necesare
- Dosar cu șină carton
- Copie certificat de naștere copil
- Certificat medical vizat de medicul specialist
- Anchetă socială de la medicul de familie
- Cerere tip – secretariat
Certificatul medical vizat se poate obține de la medicul gastroenterolog, având o valabilitate de 1 an. Acest certificat trebuie să fie vizat și de medicul de la cabinetul școlar. Bursa școlară diferă în funcție de fiecare primărie (sectorul 3 oferă o bursă de 350 de lei lunar).
Pentru ancheta socială, medicul de familie trebuie să declare că elevul este luat în evidență cu boală celiacă.
Pentru adulți
Aș putea spune că procesul este puțin mai simplu pentru adulți, dar devine complicat atunci când trebuie să „culegeți” beneficiile.
Documente necesare
- Referat medical completat de medicul gastroenterolog, în original;
- Scrisoare medicală de la medicul de familie
- Ancheta de domiciliu, de la primărie
- Adeverință de salariat sau șomaj
- Evaluare psihologică
- Bilete externare spital (vechi sau recente) și rezultatele analizelor (de la debutul bolii)
- Copie buletin
- Cerere tip
Depunerea actelor se poate face fie pe mail, fie fizic la Direcția Generală de Asistență Socială din orașul vostru. Următorul pas ar fi să se programeze o întâlnire cu o comisie, cel mai probabil în aceeași zi, care să declare dacă dosarul dumneavoastră este complet. Certificatul de Handicap se va elibera în maxim 14 zile.
Acest certificat poate să fie valabil 1, 2 ani, sau, în cazurile fericite, chiar toată viața. După ce acesta a expirat, trebuie să reveniți la comisie pentru o reevaluare, cu aceleași acte.
Beneficii
- Aproximativ 375 lei
- Bilete de transport autobuz și tren (acte necesare: copie buletin, copie certificat de handicap, poza tip Buletin)
- Rovinietă gratuită
- Loc de parcare gratuit și card pentru parcare
- Dacă nu aveți o asigurare de sănătate, certificatul vă dă dreptul să deveniți asigurați (trebuie să vă prezentați la Casa de Asigurări de Sănătate pentru înregistrare)
- Scutire de impozit pe casă și mașină pentru proprietari (se depune o copie a certificatului de handicap la birourile administrației fiscale de care aparțineți) și a impozitului de salariu (certificatul de handicap se depune la departamentul contabil al instiuției unde lucrați)
Concluzia
Chiar dacă trebuie să alergați puțin pentru aceste certificate, ar putea să fie în interesul vostru să le obțineți, deoarece sunt, până la urmă, drepturile voastre.
Vă rugăm frumos să semnați această petiție pentru proiectul de lege desemnat pentru boala celiacă, în așa fel încât toată lumea din România care suferă de această afecțiune să beneficieze de drepturile lor.
Surse:
https://www.dgas.ro/stimulente-financiare/stimulent-copii-cu-handicap/
https://www.arabioshop.ro/blog/sed-ut-perspiciatis-unde-omnis-iste/
http://www.studiipaliative.ro/wp-content/uploads/2015/07/CERTIFICATUL-DE-HANDICAP-ADULTI.pdf