9 moduri de a evita migrenele provocate de refluxul gastric
Durerile de cap care apar împreună cu simptome gastro-intestinale, cum ar fi refluxul gastric, au fost studiate din cele mai vechi timpuri și sunt încă studiate, fără răspunsuri definitive despre cauza lor.
Știm faptul că există o comunicare între intestin și creier, fiind numită axa intestin-creier. Această comunicare constă, în principal, în legătura dintre sistemul nervos enteric din tractul gastrointestinal și sistemul nervos central, care cuprinde creierul și măduva spinării.
Nu este clar dacă refluxul gastric provoacă în sine dureri de cap sau dacă durerile de cap pot provoca refluxul acid. Dar ambele simptome sunt adesea însoțite de afecțiuni gastro-intestinale și alte probleme de sănătate.
Aflați care sunt tratamentele și cauzele care stau la baza durerilor de cap de la refluxul gastric, incluzând modificările dietetice și ale stilului de viață care vă pot ameliora simptomele.
1. Încercați medicamente care țin sub control acidul
Medicamentele fără prescripție medicală utilizate pentru tratarea sau eliminarea arsurilor la stomac includ:
- antiacide: Aceste medicamente sunt de obicei utilizate pentru a atenua arsurile la stomac, prin neutralizarea acidului gastric.
- antagoniști ai histaminei (blocante H2): Aceste medicamente se leagă de receptorii histaminei din tractul gastro-intestinal și reduc producția de acid de către celulele din mucoasa stomacului.
- inhibitori ai pompei de protoni (IPP): IPP împiedică celulele stomacului să pompeze acid în tractul gastrointestinal.
2. Încercați medicamente pentru cefalee
Acetaminofenul (paracetamol) este un medicament fără prescripție medicală care nu irită stomacul.
Aveți grijă cu privire la cantitatea de paracetamol pe care o consumați și urmați cu atenție instrucțiunile de dozare. În doze mari, acetaminofenul poate fi toxic pentru ficat.
3. Nu vă întindeți după ce ați luat masa
Faptul că rămâneți în poziție verticală vă poate ajuta să păstrați acidul în stomac, decât să-i permiteți să urce în sus, spre esofag.
Este recomandat să nu vă întindeți pentru minim 3 ore înainte de a vă culca. Acest lucru va ajuta la reducerea refluxului gastric, precum și a oboselii care vine odată cu durerea de cap.
Consumul unor cantități mai mici de alimente, mai ales noaptea, poate ajuta la grăbirea procesului digestiv, reducând refluxul acid.
4. Reduceți sau evitați nicotina
Produsele cu nicotină, cum ar fi țigările normale, electronice și produsele de vapare, pot relaxa mușchiul sfincterului esofagian inferior, permițând acidului să urce pe esofag.
Reducerea sau eliminarea nicotinei din stilul tău de viață poate ajuta la reducerea refluxului gastric și a migrenelor.
5. Reduceți sau evitați alcoolul
Consumul de alcool este o altă cauză potențială, atât a refluxului gastric, cât și a cefaleei.
Consumul de alcool poate declanșa anumite arsuri la stomac. Mahmureala poate provoca dureri de cap, greață, vărsături, precum și reflux gastric.
6. Modificări ale dietei
Dieta dvs. poate să contribuie, de asemenea, la migrene cauzate de refluxul gastric.
Consumul de alimente picante sau bogate în grăsimi poate exacerba BRGE (boala de reflux gastroesofagian). Același lucru se întâmplă când consumați cantități mari de mâncare, mai ales noaptea.
Reduceți sau eliminați aceste tipuri de alimente sau orice aliment care observați că vă creează un discomfort după consum.
7. Ridicați partea superioară a corpului în timpul somnului
Dormitul înclinat poate ajuta la eliminarea BRGE.
Puteți facilita acest lucru prin utilizarea unei perne de spumă sau una înaltă și fermă.
8. Pierderea în greutate
La persoanele supraponderale, mușchii și structura abdominală, care ajută la menținerea sfincterului esofagian inferior închis, se separă. Acest lucru permite mușchiului sfincterului să se deschidă mai ușor, provocând refluxul gastric.
Dacă sunteți supraponderali sau obezi, pierderea în greutate poate ajuta semnificativ la reducerea refluxului gastric.
9. Aveți grijă la medicamente
Medicamentele eliberate pe bază de rețetă pot irita stomacul sau relaxa sfincterul esofagian:
- blocante ale canalelor de calciu
- pilule anticoncepționale
- antibiotice orale
În unele cazuri, administrarea de medicamente cu un pahar mare de apă sau cu anumite alimente poate fi suficientă pentru a reduce iritarea. În alte cazuri, trecerea la o rețetă cu comprimate filmate poate ajuta.
Monitorizați cu atenție efectele secundare ale oricărui medicament pe care îl administrați în mod regulat și discutați cu medicul dumneavoastră despre tratamente alternative.
Care ar fi unele din tratamentele medicale pentru migrenele provocate de refluxul gastric?
Dacă modificările stilului de viață și medicamentele fără prescripție medicală nu sunt suficiente pentru a elimina refluxul gastric și cefaleea, medicul dumneavoastră vă poate prescrie unele medicamente, cum ar fi:
- antihistaminicele H2
- inhibitori ai pompei de protoni
- medicamente pentru migrenă
- medicamente anti-greață
Care sunt posibilele cauze ale cefaleei corelate cu refluxul gastric?
S-a constatat că mai multe afecțiuni ale tractului gastro-intestinal au migrenele ca și simptom. Acestea includ:
- dispepsie
- boala de reflux gastroesofagian (BRGE)
- bolile inflamatorii intestinale (BII)
- Infecția cu Helicobacter pylori
Sclerodermia, o afecțiune autoimună, are o gamă largă de simptome care pot include BRGE, respectiv oboseală și cefalee.
https://www.retetefaragluten.ro/poate-glutenul-provoca-sindromul-intestustinului-permeabil/
Ce spun cercetările?
Deși sunt limitate, mai multe studii au remarcat legătura dintre durerile de cap și arsurile la stomac.
O revizuire a literaturii a mai multor studii științifice efectuate în perioada 1997-2015 a remarcat o legătură între cefalee și refluxul gastric.
Studiul Head-hunt, o analiză amplă bazată pe chestionare a aproape 44.000 de persoane, a observat rate mai mari de migrene la persoanele care au avut, de asemenea, un reflux semnificativ, precum și constipație și greață.
Aceste simptome au apărut, de asemenea, în aceeași măsură la persoanele cu migrene și la cei cu simple dureri de cap.
Oboseală
Pe lângă durerile de cap, persoanele cu BRGE pot prezenta tulburări de somn cauzate de refluxul gastric, ceea ce duce la oboseală, din cauza lipsei unui somn de calitate.
BRGE este cauzată de fluxul invers al acidului stomacal în esofag. Senzația de arsură, precum și gustul amar al acidului, pot trezi oamenii chiar și dintr-un somn profund, ducând la oboseală sau epuizare.
Migrenă
Migrenele și simptomele gastro-intestinale pot apărea uneori împreună.
Un studiu bazat pe sondaje efectuate pe peste 1.800 de persoane cu migrenă, a constatat că aproape jumătate au avut atât BRGE, cât și arsuri la stomac.
Un alt studiu a 378 de persoane a constatat că prevalența migrenei este mai mare la persoanele cu simptome dispeptice, cum ar fi refluxul gastric, greața și vărsăturile.
Tratamente pentru migrenă și reflux gastric
Tratamentele pentru migrenă pot fi, de asemenea, o cauză a refluxului gastric. AINS (medicamente antiinflamatoare nesteroidiene) sunt adesea utilizate pentru a atenua migrenele sau durerile de cap. Aceste medicamente pot irita stomacul, provocând apariția refluxului.
Concluzia
Mai multe studii au descoperit că refluxul gastric și durerile de cap sau migrenele pot apărea simultan.
Mai multe afecțiuni gastro-intestinale, inclusiv SCI și dispepsia, pot prezenta ambele simptome.
Modificările stilului de viață și medicamentele fără prescripție medicală pot fi suficiente pentru a elimina refluxul acid și cefaleea. Dacă acestea nu sunt suficiente, medicul dumneavoastră vă poate prescrie medicamente pentru ambele afecțiuni.
Surse:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK441917/
https://www.verywellhealth.com/eating-before-bed-3014981
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1378332/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2880354/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6702398/
https://www.medscape.com/viewarticle/765033_4
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3920303/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/646367/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5007907/#B2
https://journals.sagepub.com/doi/10.1111/j.1468-2982.2007.01486.x
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/19009231/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16010605/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4033962/
https://journals.sagepub.com/doi/10.1111/j.1468-2982.2007.01486.x